Intrebare de baraj

Ce ai face cu 1000 $ ?
	As pleca la Paris.
	I-as pune la ciorap.
	As face un chef monstru cu prietenii.
	Mi-as luat ceva pentru sufletelul meu.
pollcode.com free polls

La multi ani !

"Daca te lasi de fumat, de baut si de femei nu traiesti mai mult... doar ca ti se pare ca timpul trece prea incet. "

Clement Freud

Sambata am fost la ziua lu' Johny Balony sau Johny Copulus (asa-l alintam, prietenul care sta in chirie in apartamentul alor mei). A fost distractiv: am baut (eu gin, restul visiki, bere, vin amestecate), am dansat, am cantat.
Ce m-a distrat la maxim a fost prezenta vecinului Florin, cu care ne-am intalnit pe scara si din vorba in vorba la despartire Rossi i-a zis :" Am biroul langa tine,mai treci pe la mine la o cafea" la care el "Hai ca vin" si a venit; a inceput timid cu suc, dupa care s-a dat pe brazda.


Dupa multe pahare (pe care le-au baut ei) la insistentele noastre ,Flori si-a adus chitara. Trebuie sa zic ca atunci cand statea la bloc cu ai mei ne intindea nervii la maxim cu acorduri lui false de chitara; noi ne straduiam sa invatam pentru examene si el chinua chitara ore in sir; am zis ca acum e momentul sa culegem roadele zilelor acelea "amare"; sa vedem cat stie baiatul si stie, numai ca era prea beat sa-si aminteasca toate cantecele pe care le ceream noi.

Claudiu a pierdut toate evenimentele importate; a cedat prea repede; a vomitat si Rossi l-a trimis acasa, dupa ce a refuzat sa se culce la alegere in unul din paturile goale.
Stiind din experienta ca vecinul de dedesubt este un tip sensibil (ca sa nu-i zic prost) ne-am luat masuri de precautie



care insa nu s-au dovedit utile

Nu ne-au dat decat un avertisment; ii stiam pe baieti. Petrecerea a continuat fara sa dam muzica mai incet si fara sa incetam cu dansurile de tot felul.

A fost o seara distractiva; sa ne traiesti Ioane !

P.S. Stiu ,calitatea pozelor lasa de dorit, mai mult de atata n-am putut nici eu, nici aparatul.

Functionarii publici rule!

"Lupul isi schimba blana, dar naravul ba!"


Vineri am intrat in primarie sa scot niste acte pentru sefu. Stiam ca a fost infiintat mai nou C.I.C (Centru de informare pentru cetateni),modern, curat, aerisit, usi termopane cu senzori , imi placea sa cred ca la fiecare birou exista cate un functionar public amabil, dragut, gata sa-ti rezolve orice problema ai avea. M-am instalat zambitoare in fata biroului care ma interesa; mi-a pierit repede zambetul; sunt abordata cu un ton rastit de o functionara prea machiata, prea uraciosa :"Stai jos!" , desi nu eram deloc obosita, nu simteam nevoia de a ma aseza ( abia coborasem din masina) m-am conformat intocmai; apoi pe acelasi ton imi arata unde trebuie sa semnez de primire, fara sa-mi dea alte explicatii cu privire la continutul dosarelor; semnez, iau dosarele si plec cu un gust amar, dezamagita ca nu s-a schimbat nimic in comportamentul oamenilor care sunt platiti din banii nostri pentru a ne ajuta in diverse probleme cu autoritatiile publice.
Cand ma gandesc ca am facut facultatea de administratie publica, cand ma gandesc ca vroiam sa lucrez in sistemul asta de doi bani.....

Punct si de la capat!

"Nu-ti fie frica sa faci un pas mare. Nu poti sa treci o prapastie din doua sarituri mici"

David Lloyd George

Azi mi-am dat demisia!
Nu ma asteapta zile senine, am renuntat la frecat de menta toata ziua si am ales sa muncesc intr-o firma nemteasca; motive: ceva mai multi bani, perspective de avansare, orizonturi mai largi.
Poate fi o rampa de lansare pentru cariera mea; poate fi o experienta profesionala si nimic mai mult.
Asta ramane de vazut, e o provocare pe care am acceptat-o.
Doamne ajuta!

YUPI YUP!

"Nu ma gandesc niciodata la viitor. Oricum vine destul de repede."

Albert Einstein

Ieri ascultam, ca in fiecare zi, "Dimineata dementa" cu Morar si Buzdugan si la un moment dat aud intrebarea bazaconica: " de ce te uiti la mine cu ochii astia goi, cine e?" ; stiu , n-are nici un sens intrebarea, iar raspunsul tre sa fie pe masura; deschid mailu si incep sa scriu:

oana francisco

către dementa

salut!sunt Oana din Bv 0726334484

raspuns la intrebarea bazaconica:

e Geta soramea,a taiat aseara ceapa si nu mai are lacrimi,sunt goi ochii!

Peste 5 min suna telefonu, era Morar, ii placuse raspunsul meu si vroia sa-mi dea un premiu, am intrat in direct, m-am auzit la radio :-) si am castigat o roaba plina cu bazaconii (biscuiti) , dar faza cea mai faina e ca pot castiga o petrecere organizata de ei la care sa- i invit pe toti prietenii mei( trist e ca nu prea mai am prieteni acasa...)
Totusi ,sper sa fiu norocoasa!

Vikend !

"Trebuie sa incerci necontenit sa urci foarte sus, daca vrei sa poti sa vezi foarte departe."

Constantin Brancusi

Am petrecut inca un vikend de exceptie( blogul asta ar trebui sa se numeasca - povestiri de vikend - asta e dovada ca in cursul saptamanii nu fac altceva decat munca si somn, asa ca nu prea am ce povestii altceva, macar de mi-as aminti ce visez....).
Pentru mine, vikendul a inceput sambata pe la 2 p.m. (atunci am reusit sa ma trezesc);contextul in care s-au desfasurat toate intamplarile a fost urmatorul: Cocosatu' a primit vizita unei amice frantuzoaice ,Audrey, care a inchiriat o masina pe care a condus-o Emi; asadar noi dupa curu lor si ei dupa curu nostru.

Am urcat pe Tampa

Ne-am organizat destul de greu, dar in final am stabilit: ping pong in Arta; gasca de gasca (noi 4,Ruxa,Cristi,Anca si Ion). A fost super fain, am jucat pana la epuizare; mi-am imbunatatit si eu skill-urile , dupa cum bine ziceau latinii "repetitio est mater studiorum"; am realizat ca acest joc iti solicita toata musculatura corpului si iti antreneaza reflexele;trebuie sa jucam mai des!

Il maestro


Ion n-a inteles despre ce e ping pongul

Belvedere

Seara s-a incheiat cu o plimbare pana in Poiana, unde am mancat mici, am baut bere si am topait pe muzica populara, ce stie romanul sa faca mai bine.

Papa bun

Duminica am pornit spre Bunloc hotarati sa o zburam pe Audrey; nu a fost asa de usor precum ne asteptam;

Encore une fois

Dupa 6 incercari ratate de a decola, salvarea a venit din partea lu' Feri. El, baiat priceput si cu dubla lui noua nouta au decolat din prima; s-a bucurat Audrey, ne-am bucurat si noi de doua ori mai mult; am decolat imediat dupa ei si am reusit sa le facem niste poze faine. A zis ca nu o sa uite niciodata experieta asta, o cred.



Apoi am plecat spre patinoarul din Poiana , am renuntat repede cand am vazut ca trebuie sa mai asteptam o ora pana sa intram; picioarele ne erau foarte grele, eram uzi pana la piele de atata tavalit prin zapada, ne era foame, sete asa ca ne-am rezolvat aceste probleme simple si firesti.
In Poiana am avut parte de o surpriza placuta: ne-am intalnit cu Michael, nu-l mai vazusem de vreo 2 ani; arata cool, era pe un ATV plin din cap pana in piciore de noroi, super tare; n-am inteles prea bine daca lucreaza pentru o firma care inchireaza ATV -uri sau are el si le inchireaza; era pe fuga, doar i-am luat numarul de telefon si ne-a invitat sa ne dam cu ATV-ul; vreau sa ma dau,o sa-l sunam.

UPS we did it again!

Bucura-te de lucrurile mici; sunt cele mai multe.

Anonim

Fara sa anunte nimic deosebit sfarsitul asta de saptama a fost unul zbuciumat. Totul a inceput cu un telefon primit vineri seara pe la 9 de la Mino. Ne ruga sa o ducem pana in Sibiu, Cristi avusese un accident cu masina. Am pornit in graba spre capitala europeana cu masinuta noastra care nu avea (nici acum nu are) verificare si nici cauciucuri de iarna, adica nu se preta la o calatorie de 150 km. Dupa 2h jumate am ajuns in Sibiu, unde l-am gasit pe Cristi teafar si nevatamat , nu se intamplase nimic grav, geamul si oglinda din stanga erau sparte, el s-a ales doar cu niste cioburi prin chiloti. Dupa ce am dezbatut problema accidentului si alte probleme la fel de importante la cateva pahare de bere si visiki ne-am bagat la somn, eram rupti (de somn). A doua zi ne-am hotarat sa vizitam orasul, eu nu mai fusesem decat in trecere. Incepuse sa ninga ca-n povesti linistit, cu fulgi mari si desi.

Doi eschimosi pe Podul Minciunilor

Biserica Evanghelica

Am urcat (greu) in cel mai inalt turn din Sibiu

Ultima moda in materie de palarii

Iubitor de arta - Muzeul National Brukenthal

Muzeul de Istorie

File de istorie

Dupa o masa copioasa si multe pahare de vin - Emi urma sa conduca asa ca a baut fanta - s-au incins discutii despre viata, dragoste, gelozii, insa conform planului la ora 6 ne-am hotarat sa plecam spre casa - aveam planuri mari. Mino si Cristi n-au suportat despartirea asa ca si-au facut bagajul si am pornit toti 4 catre Brasov. Ca veselia si buna dispozitie sa nu ne paraseasca ne-am inarmat cu un bidon de bere si un pachet de carti; cine tragea cea mai mica carte bea - Mino a "castigat", adica a baut cel mai mult. Vremea rea si drumul incarcat de zapada imi dedeau impresia unei secvente dintr-un film de groaza - o gasca de tineri veseli plecati intr-un road trip - asteptam sa se intample ceva rau ; poate si din cauza ca Emi a fost stresat si stresant tot drumu. Insa totul e bine cand se termina cu bine.
La 9.30 ne-am intalnit cu Alina si Comsinu si am purces cu toti spre familia Doru si Anca, unde ne asteptau Rossi, Radu si prietena lui, Simona. Am intrat rapid in atmosfera; Anca ne-a asteptat cu spaghetti si cu ce-a mai ramas dintr-o tava de tiramisu, Radu a facut ravagii, insa tre sa-i fim recunoscatori ca ne-a lasat si noua niste urme de prajitura.
Si daca tot aveam cartile de joc calde am incins o partida de "cercul mortii", urmata de ore bune de "mima".

Faza serii: Rossi trebuia sa mimeze ornitoring; dupa vreo 3 min in care a mimat orice altceva decat ce trebuia se intoarce catre echipa adversa si intreaba : "ce cuvant mi-ati dat?" Am avut si o tentativa de a juca "mafia", dar fara succes, asa ca pe la 4 s-a spart gasca, dar nu inainte de a stabili programul pe ziua urmatoare: sanius.
Zis si facut, ne-am echipat corespunzator ( manusi, caciula, fular, haine groase si saci de nailon) cu ocazia asta Radu ne-a oferit niste imagini de neuitat ( el in izmene si bluza de corp - mult prea "sexy"). Ajunsi pe dealuri, ne-am croit partii prin zapada virgina si ne-am dat ca dezmeticii pana n-am mai putut.

Ready to die, ready to fly

Ultima tura a fost cu peripetii: eu, Cristi, Radu si Simona, toti pe un nailon, aveam o misiune clar, trebuia sa coboram pe partia ingusta , saream la trambulina, dupa care intram pe un culoar printre brazi , dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, dupa ce am sarit la trambulina ne-am imprastiat in toate directiile, raniile au fost usoare, insa imaginile "tragediei" dainuie inca in mintiile noastra....
Am incheiat ziua cu o masa copiosa si un ceai cald servite la gura sobei.